O mica partitura, de o pagina, semnata de Wolfgang Amadeus Mozart, a fost descoperita in colectia Mediatecii din Nantes, Franta, unde a fost identificata de un cercetator de la institutul Mozarteum din Salzburg, informeaza NewsIn.
Partitura, “cat o pagina de caiet mare”, face parte dintr-un fond al Mediatecii provenit din donatia colectionarului si pictorului Pierre-Antoine Labouchere, care a trait in secolul al 19-lea, la Nantes. Din acest fond mai fac parte si scrisori ale lui Mozart catre tatal sau.

Bucata muzicala de pe partitura este un “Credo in Re mjor” cu 15 masuri.

Documentul a fost descoperit de cercetatorii unui institut german si a fost identificat de un specialist de la Salzburg.

Cei dintai stiau despre existenta unor documente referitoare la Mozart in Mediateca de la Nantes, “dar nu se asteptau la o astfel de descoperire”, spune Yannick Guin, consilier municipal in orasul francez.

Nascut la Salzburg in 1756, Wolfgang Amadeus Mozart s-a instalat, in 1781, la Viena, unde a murit 10 ani mai tarziu, la varsta de 35 de ani. Mai multe dintre capodoperele sale au fost compuse in capitala Austriei.

Sursa: 9AM, 19 Septembrie 2008

Nu rata!
Topul speciilor descoperite in 2007
Cercetatorii australieni au descoperit o suta de specii noi de rechini si calcani in apele Australiei
Expertii spun ca acest lucru va ajuta la conservarea animalelor marine si la monitorizarea schimbarilor climatice, informeaza GreenReport. Peste 90 dintre noile specii au fost identificate de cercetatori in cartea “Rechinii si Calcanii Australiei”, publicata in 1994, insa au ramas nedescrise din punct de vedere stiintific.

Noile denumiri si descrieri vor aparea in editia revizuita a aceleiasi carti care va fi publicata in 2009.

Sursa: 9AM.ro

A fi sau a nu (mai) fi… mahmur? Asta-i întrebarea al cărei răspuns l-am căutat luni seara. Reporterul Click! a testat, “ca la carte” pastila anti-mahmureală care a apărut de puţină vreme şi pe piaţa din România.

Ce înseamnă “a testat pastila”? Înseamnă că a petrecut circa patru ore la o terasă din cartierul bucureştean Tei, “acompaniat” de câteva halbe de bere şi două frumoase de la “pagina 3”. Cum s-a simţit ieri dimineaţă după chef şi după cele patru pastile contra mahmurelii? Iată mărturia lui.

Şapte şi un sfert seara. Atât indicau acele ceasornicului în momentul în care, cu conştiinţă de beţivan pus pe testat pilule antimahmureală, am început numărătoarea inversă. În hărmălaia de nedescris care pusese deja stăpânire pe terasa “La pietriş” din cartierul Tei, am comandat prima halbă din lungul şir de pahare de bere care a urmat până aproape de miezul nopţii.

Înainte de a face, cu simţ de răspundere, “gâl, gâl”, am luat frumuşel, cum scrie în instrucţiunile pe care, evident, că le aveam la îndemână, două pastille albe din cele care aveau să mă salveze, a doua zi dimineaţă, de la obişnuitele dureri de cap de după un chef monstru.

Alte două pastille urma să le înghit după ce încheiam socotelile cu berea. Şi în privinţa asta am fost cât se poate de prevăzător, de vreme ce luasem cu mine două ajutoare de nădejde: fetele de la pagina 3. Ei bine, frumuseţile cu pricina mi-au fost de real folos. În primul rând pentru că s-au îngrijit, să iau ultimele pilule.

Cât s-au căznit sărăcuţele să-mi îndese în gura chestiile alea albe, care trebuiau să-mi păstreze creierii la purtător a doua zi dimineaţă când dădeam ochii cu şefii, nu ştiu. Cum de ce? Păi începusem deja să văd negru în faţa ochilor şi nu neapărat pentru că afară se întunecase de-a binelea, ci pentru că mă făcusem, pur şi simplu criţă.

Eh, şi atunci, mândrele m-au luat de după umeri şi m-au cărat până la maşina care avea să mă ducă acasă să fac nani. Şi-am făcut! Nani! Vreo 11 ore, pricină pentru care am întârziat şi la serviciu. Un somn din ăla adânc presărat cu sforăituri de ziceai că a venit cutremurul. Cum m-am simţit? Cum mă simt, acum, în timp ce scriu articolul? Îmi e cam greu să vă dau un răspuns pentru că… dorm pe mine.

“Nu m-a durut capul”

În DEX, în dreptul cuvântului mahmur, scrie negru pe alb: “cu capul tulbure după beţie, indispus, posomorât după beţie sau după un somn neîmplinit”. În ceea ce mă priveşte, a doua zi după un chef de pomină, am dureri de cap cumplite, cearcăne cât roata carului şi o stare generală de amorţeală, de parcă aş fi fost bătut la milimetru pătrat. Dacă exclud din ecuaţie chestia cu somnul de care, a doua zi după beţie, nu îmi dădea pace, nici una din stările care descriu îndeobşte mahmureala nu s-a produs în urma experimentului de aseară.

Pastilele se vând doar pe Internet

Cristian Manea, reprezentantul firmei care a adus în România aceste pastile, ne-a explicat cum trebuie administrate. “Două pastile de RU- 21 înainte de primul pahar şi două pastile după ultimul pahar. O cutie conţine două tablete, iar o tabletă conţine 10 pastile. Preţul este de 39, 90 de lei. Nu se recomandă femeilor gravide şi tinerilor sub 21 de ani. Deocamdată, se vinde doar pe Internet, dar în curând va fi disponibil în unele farmacii şi baruri”.

Sursa: Click!

Ultima piesa a lui Beethoven

 Un muzicolog australian a descoperit ceea ce el consideră că este ultima piesă muzicală compusă de Ludwig van Beethoven, transmite Reuters. Peter McCallum, care predă muzica la Universitatea din Sidney, a dat peste 32 de rânduri de note, scrise de mână, în timp ce studia ultimul carnet al compozitorului german, aflat într-o bibliotecă din Berlin. McCallum crede că inedita compoziţie muzicălă, pentru pian, a fost compusă în octombrie 1826, cu numai câteva luni înainte de moartea lui Beethoven. Deşi scurtă, melodia, pe tema melancoliei, a fost caracterizată drept „fermecătoare şi chiar simplă“.

Sursa: Evenimentul Zilei 

O viata de om nu este de ajuns pentru a vizita fizic toata lumea, dar daca dorim sa ne cunoastem exact planeta pe care traim si culturile care o populeaza, ne bazam pe constiinta noastra colectiva, Internetul.
In 1997, aparea Google, motorul de cautare care, la acea data, anunta ca a indexat 25 de milioane de pagini web si te invita sa cauti in ele ce vrei, ca intr-o enorma carte deschisa. Acum, specialistii estimeaza ca Google a ajuns la aproximativ 25 de miliarde de pagini web indexate, o cifra absolut halucinanta. In prezent, majoritatea motoarelor de cautare dau rezultatele in functie de cuvinte-cheie. Insa aceasta clasica metoda deja si-a dovedit falimentul in fata zestrii uriase de pagini web, pentru ca este tot mai greu de localizat informatia exacta care te intereseaza pe tine. Rezolvarea problemei este ca motorul de cautare sa inteleaga limbajul natural, uman.

Viitorul va fi, asadar, al internetului semantic in care niste algoritmi software speciali vor recunoaste relatiile dintre cuvintele din propozitie. De pilda, daca pe Semantic Web vei cauta “Vreau o pizza buna acasa”, softul va recunoaste relatia dintre cuvintele “pizza” si “buna”, ca si faptul ca pizza este produsul unei pizzerii. Astfel, va cauta pe Internet restaurantele care fac pizza buna, dupa comentariile lasate pe web de catre cei care au trecut prin pizzeria respectiva. Acelasi program va identifica orasul in care te afli prin adresa IP a computerului tau si astfel va afisa doar restaurantele din vecinatatea ta. O alta aplicatie importanta va fi reprezentata de comunicarea directa cu un computer. Masinaria ar putea intelege astfel ce sa faca daca ii spui ca esti foarte obosit si trist cand te intorci acasa. In contextul unei case inteligente, in care computerul controleaza toate aparatele, acesta ar putea reduce intensitatea luminilor din camera, ar trage draperiile si ti-ar crea pe loc un playlist audio care sa te relaxeze.

Insa, daca tot vom putea vorbi cu masina, de ce n-am putea calatori oriunde si oricand cu ajutorul computerului? Se va putea si asta, cand Internetul va deveni tridimensional. Astazi ne putem intalni cu peste zece milioane de oameni de pe tot mapamondul in deja celebra lume virtuala Second Life. Daca Second Life ar fi o reproducere a lumii in care traim, ar putea deveni un metavers, urmatoarea versiune a Internetului (Web 3.0). Imagineaza-ti ca vrei sa-ti cumperi un costum de haine. Nu ai timp sa cutreieri fizic din magazin in magazin, dar ai putea face asta virtual, operatiune care ar dura de cateva ori mai putin. Ca sa nu mai spunem ca ai avea acces din orice colt al lumii la branduri fine din Paris sau Milano. Iar daca avatarul tau va avea fix dimensiunile tale, nici nu va mai trebui sa calatoresti pana acolo, ci vei plati online cu cardul de credit produsele dorite, iar acestea iti vor fi trimise imediat prin avion.

De un astfel de scenariu ne mai desparte foarte scurt timp. Exista deja o reproducere digitala a lumii in care traim: aplicatia Google Earth, cu ajutorul careia vizitezi orice colt al lumii. Pornind de la aceasta platforma, Google isi va lansa propria lume virtuala chiar la sfarsitul acestui an. Asta inseamna ca in curand ne vom putea plimba pe strazile Parisului sau printre piramidele din Egipt intr-o lume populata de avataruri, ca in Second Life. Iar granitele dintre culturi si civilizatii vor fi brusc abolite de noua societate virtuala.

Cum isi imagineaza cercetatorii de azi display-urile viitorului? Vor fi flexibile, rezistente la apa, transparente si vor genera culori utilizand magneti sau vapori de apa. go4it! a adunat cinci trenduri ale industriei de afisare a imaginii.
In acest articol

Transparent display
Conceptul de ecrane complet transparente este un vis comun al inginerilor si oamenilor de stiinta de zeci de ani incoace. Un astfel de display ar putea fi incorporat in parbrizele automobilelor sau avioanelor, utilizate ca monitoare pentru computere sau televizoare pentru a afisa imagini clare care sa dispara cu totul atunci cand nu sunt utilizate. De fapt, acestea chiar au intrat deja in “configuratiile” masinilor de lux si a avioanelor de vanatoare, tehnologia fiind inca prohibitiva pentru consumatorul de rand.

Cercetatorii de la Northwestern University au gasit insa o solutie promitatoare si accesibila. Au creat tranzistori performanti dintr-o compilatie de materiale organice si anorganice. Costurile de productie sunt reduse, iar tranzistorii sunt transparenti si chiar mai buni decat cei din silicon care sunt incorporati in ecranele LCD. De altfel, profesorii care lucrau la proiectul universitatii, Tobin J. Marks si Antonio Facchetti, au fondat compania Polyera (www.polyera.com) cu scopul de a produce semiconductori organici. In prezent lucreaza la un procesor si module de memorie care ar putea fi incorporate intr-un ecran flexibil.

Primul prototip este anuntat pentru anul viitor. Alta solutie a fost dezvoltata de curand de americanii de la Planar cu a lor tehnologie TASEL (transparent and segment electroluminescent displays). Ecranele TASEL sunt transparente in proportie de 84% si pot fi produse in diferite forme si marimi, in functie de aplicatii. Ar putea fi utilizat de pilda la aparatele de bord in masini sau avioane. Un astfel de display are un timp de raspuns mai mic de 1 ms si un unghi de vizualizare de 179 de grade din orice directie l-ai privi.

Unele dintre cele mai spectaculoase ecrane sunt cele create de americanii de la Digital Video Enterprises (DVE). Compania se axeaza pe aplicatia de teleprezenta, cu alte cuvinte, un videochat cu o calitate video mult mai buna decat poti obtine cu un webcam pentru computer si rezolutia de 1.280×720 de pixeli. Ecranul este transparent, iar intreg sistemul este inzestrat cu o camera video care te priveste drept in ochi, astfel ca intr-un videochat la care toti participantii utilizeaza acelasi sistem ai impresia ca persoanele respective sunt chiar acolo in fata ta.

DVE este in afacerea cu sisteme de teleprezenta din 1995. “Lucram in special cu companii mari si guvernele multor tari printre care Singapore, Japonia, Dubai si Marea Britanie. Anul viitor avem planuri pentru a instala sisteme de teleprezenta pentru guvernul polonez”, spune Jeff Machtig, coproprietar al companiei, exclusiv pentru go4it!. El a adaugat ca un sistem Executive Telepresence System (unul minimal, pentru un sef care are nevoie de asa ceva in biroul personal) costa 28.000 USD. Bineinteles ca ecranele pot ajunge la dimensiuni impresionante, cat un perete din sala de sedinte. (www.dvetelepresence.com)

Flexibile si extensibile
N-ar fi minunat daca ai avea un PMP (portable multimedia player) cu ecran mare, care s-ar putea strange ca un sul pentru a-l purta in buzunar LG Philips a creat compania Polymer Vision (www.polymervision.com) pentru a dezvolta si lansa propriile ecrane flexibile bazate pe Organic Light Emitting Diode (OLED-uri - diode organice luminiscente) care sunt aplicate pe un strat subtire de plastic. De curand, aceeasi companie a patentat un alt tip de ecran flexibil, cu costuri de productie mult mai mici. Fiecare pixel in parte contine cantitati mici de apa si ulei. Cel din urma pluteste deasupra si acopera suprafata colorata de sub el. Cand pixelul este expus unui curent electric, uleiul se deplaseaza, iar culoarea pixelului se schimba. Rezultatul ar fi un ecran glossy, ca o coperta de revista, si, desigur, flexibil.

Display-ul magnetic
Alta tehnologie care ar putea revolutiona display-urile apartine departamentului de chimie al Universitatii din California. Cercetatorii americani s-au gandit sa creeze pixelii din particule extrem de mici (aproximativ 10 nanometri in diametru) de magnetita, acoperite cu un strat de polimer si suspendate in apa. Daca de acest camp de particule se apropie un magnet, pixelii se coloreaza. In functie de distanta la care se afla magnetul de particule si intensitatea acestuia, pixelii isi schimba culoarea si intensitatea. Problema este ca in acest moment, particulele isi schimba culoarea cu o viteza destul de mica, de doua ori pe secunda, asa ca tehnologia nu prea merge deocamdata pentru televizoare sau monitoare pentru computer.

V-ati saturat sa memorati numele site-urilor preferate pe care le accesati în fiecare zi? Exista o metoda mult mai usoara de a naviga pe Internet si a citi noutatile zilnice. Care? Folosirea unui cititor de feed-uri RSS, un program menit sa adune informatiile de pe nenumarate site-uri pe o singura pagina de pe calculatorul dumneavoastra si sa le prezinte într-un mod aerisit si lizibil.
In acest articol

RSS-ul este un format web folosit la publicarea unor informatii cu scopul de a face materialele accesibile publicului larg mai rapid si mai usor. In general, un „feed” RSS prezinta doar parti ale unor articole, pentru a capta atentia cititorului, continuarea gasindu-se pe site. Fiecare feed RSS este asociat unui site de pe care preia informatii, permitand utilizatorilor sa tina pasul cu acestea.
Aparut In 1997 si utilizat pentru prima data de Netscape, feed-ul RSS a devenit un mod de distribuire a informatiilor foarte popular. Practic, cam toate site-urile cu adevarat importante, ce ofera material updatat zilnic, folosesc serviciul RSS In prezent. De ce? Pentru a simplifica „munca” cititorilor.

Utilizatorul intra pe un site oarecare, apreciaza ceea ce gaseste acolo si decide ca articolele citite sunt interesante. De aceea se aboneaza la feed-ul site-ului respectiv. De acum Inainte, el va putea citi ce e publicat cu ajutorul programului special care citeste feed-uri RSS. Acesta verifica fiecare site In parte periodic si updateaza listele de articole, cele necitite aparand de obicei cu titluri Ingrosate, pentru ca utilizatorul sa fie tot timpul la curent cu ultimele noutati. Astel, RSS-ul este folositor persoanelor interesate de lucruri noi, care urmaresc site-uri al caror continut se actualizeaza zilnic.
In timp, colectia de site-uri a utilizatorului se va Imbogati. In mod normal, i-ar lua foarte mult sa parcurga toate site-urile care Il intereseaza manual, dar cu ajutorul RSS-ului lucrurile sunt mult mai simple: toate informatiile sunt Intr-un singur loc.
O parte din avantajele folosirii feed-urilor RSS au fost enumerate pe parcursul acestui articol sau pot fi spicluite din context. Cum timpul este pretios, vom face un scurt rezumat al beneficiilor tehnologiei RSS din punctul de vedere al cititorului modern:

• Economiseste timpul necesar citirii informatiilor pe Internet
• Accesul la feed-ul RSS este gratuit
• Feed-ul RSS poate fi afisat In diverse moduri, putand fi citit atat In format HTML dar si ca Podcast
• Este simplu de utilizat, permitand utilizatorului sa adune multiple feed-uri Intr-un singur loc
• Permite utilizatorului sa fie la curent cu noutatile, cititorul RSS sincronizand rapid informatia dintre el si site.
• Permite accesul la o cantitate variata de informatie, ce poate fi organizata pe capitole si categorii
• Permite localizarea rapida a informatiilor importante, prin prezentarea simpla si aerisita

Pe langa Intampinarea cerintelor pietei, serviciul RSS ofera o seama de avantaje suplimentare si webmasterilor:

• RSS-ul situeaza pe acelasi plan toate site-urile, indiferent de vechime, rating sau numar de utilizatori
• RSS-ul poate Incorpora diverse reclame, putand fi folosit ca un mijloc alternativ de obtine beneficii finaciare
• RSS-ul atrage interactivitatea cititorilor, de aceea multe site-uri permit abonarea direct la comentarii pe un anumit subiect
• RSS-ul este cel mai facil mod de a face informatia cunoscuta cititorilor
• RSS-ul asigura crearea unei comunitati de cititori fideli

Si care ar fi dezavantajele RSS-ului In conditiile In care punctele forte sunt atat de numeroase? Probabil necesitatea folosirii unoi programe speciale pentru citirea feed-ului RSS. Dar tinand cont ca exista atat de multe solutii gratuite si de calitate, acest neajuns ar trebui sa se rezolve In cateva minute. In plus, unii webmasteri considera ca incluzand un serviciu RSS pe site-ul lor vor face ca numarul de vizitatori si afisari sa scada,dar studiile efectuate de specialisti pe diverse site-uri au aratat ca o astfel de gandire nu Isi are rostul.
Webmasterii pot alege multiple variante de afisare a RSS-ului. Fiind un fisier XML simplificat, el poate fi configurat sa expuna doar titlul articolului, titlul si cateva paragrafe – inclusiv poze – sau articolul integral. In general se opteaza pentru varianta a doua, dar acest lucru depinde de politica si publicul tinta al fiecarui site In parte.
In ultimii ani au existat mai multe formate RSS relativ asemanatoare, dar totusi incompatibile Intre ele, Incepand cu formatul initial promovat de Netscape – RSS 0.90 si terminand cu cel mai comun In prezent – RSS 2.0 . Din 2003, un nou format a fost dezvoltat, Atom, dar teoreticile sale avantaje fata de RSS 2.0 nu au reusit sa se impuna decat In mica masura In universul blog-urilor.
Multiple formate RSSDe aceea vom acorda atentie In principal structurii RSS 2.0. Formatul feed-ului RSS nu este accesibil utilizatorului uman, fiind un fisier XML destinat a fi citit de programe speciale. Fiecare astfel de fisier contine informatii statice sau dinamice, structurate Intr-un mod anume cu ajutorul unor TAG-uri specifice gramaticii XML.

Cod XML in RSS

Cunoscand structura fisierului RSS, el s-ar putea scrie manual, dar desigur ca acest lucru e doar ipotetic. In realitate se folosesc programe care genereaza feed-ul RSS automat, In general serviciul fiind integrat In CMS-ul folosit la crearea paginilor site-ului. Fisierul este citit cu ajutorul unor programe speciale, majoritatea fiind gratuite. Dintre cele mai populare putem enumera Google Reader, GreatNews Reader sau RSS Reader. In plus, ca o masura a importantei tehnologiei RSS, ultimele versiuni ale browser-elor WEB Internet Explorer si Firefox au propriile cititoare RSS integrate.
Majoritatea acestor programe salveaza lista cu feed-urile RSS la care este abonat utilizatorul local, pe computer. Astfel, In cazul schimbarii PC-ului, lista ar putea fi teoretic pierduta. Producatorii de cititoare RSS au realizat cat de frustranta ar fi aceasta situatie, de aceea programele permit backup-ul si exportul listei In cauza sub forma unui fisier OPML/XML. Astfel, va trebui doar sa importam fisierul de acest tip generat anterior si vom avea la dispozitie lista noastra de feed-uri pe orice calculator dorim.
RSS-ul este un serviciu actual de succes, fapt ce nu poate fi contestat, care probabil va rezista multi ani de acum Inainte. Datorita avantajelor sale, el a fost adoptat de site-uri precum Digg, Forbes, Reuters, SlashDot sau Netscape, ce au milioane de vizitatori lunar. De aceea, putem spune chiar ca Internetul se afla In plina era RSS.

Pana mai ieri, era cat de cat usor sa-ti alegi un TV nou pentru acasa. Puteai opta pentru cel cu tub catodic, cu LCD sau cu plasma. De aici incolo, te uitai la contrast, la rezolutie si la alte calitati, in functie de diagonala si de destinatia principala a televizorului. Doua noi tehnologii „ameninta“ ca ne vor intra in case cu o imagine mai buna si cu preturi mai bune: ecranele OLED si cele cu laser. Ca sa afli insa cu ce se mananca fiecare dintre tehnologii, le vom trece in revista.

LCD (Liquid Crystal Display)
Cu cristalele lichide te-ai intalnit prima oara cand ai schimbat ceasul „cu limbi“ cu unul electronic. Primul astfel de gadget a fost produs de RCA in 1970, dar cel dintai LCD TV a aparut abia in 1988, fiind semnat de Sharp. Un monitor LCD este format din celule (pixeli) umplute cu cristale lichide si izolate intre doua panouri din plastic special. Fiecare pixel in parte este divizat la randul lui in trei parti, cate una pentru fiecare culoare fundamentala (rosu, verde si albastru – RGB). In spatele ecranului se afla niste becuri pe baza de neon care lumineaza cu o intensitate constanta.
O serie de electrozi trimit curent catre pixeli, pe care ii coloreaza diferit, in functie de voltajul aplicat.

PDP (Plasma Display Panel)
Primul ecran cu plasma a fost lansat pe piata in 1997, de catre Pioneer. In 1998, la Olimpiada de Iarna de la Nagano, a fost considerat cea mai buna solutie de afisaj cu diagonala mare. Constructia seamana cu cea de la LCD. Pixelii sunt compusi tot din trei compartimente distincte, dar acestea sunt umplute acum cu gaze nobile (neon si xenon). In fiecare dintre cele trei camere corespondente culorilor RGB, exista cate un electrod de afisare. Cand acestuia i se aplica un curent, gazul intra in stare plasmatica si emite lumina.

Laser TV
Ideea de proiectare a imaginii cu ajutorul luminii laser dateaza din 1966, dar a esuat pentru ca la acea vreme dispozitivul care producea raza cu pricina era mult prea voluminos si scump. Abia in 2006, Novalux a prezentat la CES (Consumer Electronics Show) primul prototip de TV cu laser. Tehnologia se bazeaza pe un echipament ce trimite trei raze laser cu tot atatea culori catre un procesor de imagine care le directioneaza spre un ecran, pentru afisare. Anul acesta, in ianuarie, Mitsubishi a prezentat primul TV cu laser gata sa intre in procesul de productie. Aparatul va fi lansat pe piata chiar anul acesta. Se zvoneste ca un astfel de TV cu diagonala de 50 de inci (127 cm) va costa in jur de 1.600 USD.

OLED TV (Organic Light-Emitting Display)
Din 1950 sunt studiate proprietatile electroluminiscente ale materialelor organice, iar tehnologia OLED a fost dezvoltata pentru prima oara de Kodak. Abia la sfarsitul anului trecut am vazut tehnologia aplicata la televizoare. Pionier a fost Sony cu doua TV-uri, unul cu ecran de 11 inci (28 cm), altul de 26 inci (66 cm), ambele de 5 mm grosime. OLED este una dintre putinele tehnologii de afisare a imaginii care nu au nevoie de o sursa de lumina externa. Ecranul este compus din straturi de polimeri marginite de doua suprafete transparente cu rol de anod si catod. Electronii care se misca intre aceste doua suprafete sub actiunea unui curent electric emit radiatii in spectrul vizibil si imaginea este astfel creata.

SA LE COMPARAM!

CONTRAST
Este unul dintre cele mai importante aspecte pe care le iei in calcul atunci cand cumperi un TV. In cazul PDP, negrul din imagine este aproape perfect. Sunt luminate doar celulele care primesc culori fundamentale, celelalte ramanand „pe intuneric“, de unde nuantele intense de negru. LCD-ul, avand o sursa de lumina aprinsa continuu, nu reuseste sa ajunga la culoarea neagra deplina. Lumina patrunde printre pixeli si astfel negrul se transforma intr-un gri inchis. TV-ul cu laser seamana cu LCD-ul, caci proiecteaza imaginea cu ajutorul luminii. Laserul emite lumina pura, iar prin combinarea RGB se obtine teoretic un negru la fel de intens ca la plasma. Cat despre TV-urile OLED, Sony spune ca acestea ofera o rata de contrast de 1.000.000 la 1, cu mult peste performantele obtinute prin celelalte tehnologii.

Timpul de raspuns
Este definit minimal prin fractiunea de secunda necesara pentru ca un pixel sa-si schimbe culoarea (de la negru la alb si inapoi). Conteaza la afisarea fara efect de ceata a miscarilor rapide (esentiala la jocuri). PDP-ul reactioneaza instantaneu la schimbarile de imagine, deoarece exista cate un electrod pentru fiecare culoare a fiecarui pixel, asa incat timpul de raspuns se apropie de 0. La LCD-uri, celulele (pixelii) au nevoie de mai multe impulsuri electrice pentru a-si schimba culoarea, iar treaba asta ia ceva timp. Laser TV-ul nu are absolut nici o problema la acest capitol. Imaginea se poate schimba cu o alta instantaneu, gratie vitezei maxime cu care se propaga lumina. Tot din datele oferite de Sony, displayurile lor OLED au un timp de raspuns de 0,01 ms. No comment!

Unghiuri de vizualizare
Celulele din LCD-uri preiau lumina din spate, asa ca isi pierd din contrast si putere luminoasa atunci cand sunt privite din lateral, dar problema asta s-a cam rezolvat la noile generatii, care ajung la unghiuri de vizualizare de pana la 170 de grade. Ecranele cu plasma au celule ce emit la randul lor lumina, asa ca aici nu exista probleme cu unghiul de vizualizare. La fel de infailibile sunt la acest capitol si ecranele OLED sau cele luminate cu laser.

Rezistenta
PDP-urile sunt protejate de un ecran de cativa milimetri din sticla, in timp ce LCD-urile au un strat antireflextiv care poate fi zgariat si distrus mai usor. Celulele plasmelor se pot arde daca pe ecran ramane prea mult timp o imagine statica, de pilda logo-urile unor posturi de televiziune, care apar mereu in acelasi loc. TV-ul cu laser poate fi protejat, ca si plasma, de un ecran de sticla, in timp ce la OLED exista aceleasi probleme ca la LCD.

Durata de viata
La inceput, plasma avea o durata de viata de 20.000 de ore, iar LCD-urile – de 60.000 de ore (vreo 20 de ani, daca te uiti la televizor 8 ore/zi). Noua generatie de plasme a ajuns insa la aceeasi cota cu a LCD-urilor. A nu se intelege ca dupa 60.000 de ore arunci TV-ul la cos, ci ca luminozitatea scade cu pana la 50%. La un TV cu laser nu se pune problema duratei de viata, pentru ca sursa de lumina este inepuizabila, nu scade in intensitate in timp si nu se ard pixeli etc. La OLED, situatia e mai complicata: straturile de materie organica se pot deteriora in timp, mai ales daca nu sunt extrem de bine izolate.

Consumul de curent
Nu ca ne-ar interesa foarte mult factura, dar e o chestie de civilizatie sa nu risipesti energia. cnet.com afirma ca un ecran cu plasma consuma cu pana la 30% mai mult decat un LCD la aceeasi diagonala. Panasonic nu e de acord, cel putin in ce priveste noua sa generatie de plasme. Un studiu facut in laboratoarele AVT.O.P Messetechnik pe o plasma Panasonic si pe patru LCD-uri (toate la 42 de inci – 107 cm) ale competitorilor a dovedit ca toate prezinta cam acelasi nivel de consum. Conform specialistilor, TV-ul cu laser are nevoie de numai 25% din puterea pe care o consuma LCD-urile si plasmele. La TV-urile OLED, treaba cu consumul de curent nu este inca o chestie clara. Cei mai multi specialisti spun ca acesta ar fi comparabil cu cel al LCD-urilor.

Avantajele noilor tehnologii
TV-urile cu laser se anunta a fi mult mai puternice ca luminozitate, culori si contrast. In plus, sunt mult mai eficiente din punctul de vedere al consumului de energie si pot ajunge la diagonale mari, de peste 50 de inci (127 cm). Ecranele OLED depasesc net performantele LCD sau PDP si au un avantaj extrem de mare in comparatie cu toate celelalte trei tehnologii: pot fi mult mai subtiri si sunt imprimabile pe orice substrat, devenind astfel flexibile. Da, in viitor vei rula un astfel de ecran si-l vei purta in geanta sau in buzunar.

Dezavantajele noilor tehnologii
In timp ce TV-urile cu laser se anunta competitive ca pret, cele OLED sunt cu mult mai scumpe comparativ cu LCD-urile sau plasmele. Un TV OLED Sony XEL-1 cu diagonala de numai 11 inci (28 cm) costa in prezent 2.500 USD. TV-urile cu laser au si ele un dezavantaj: grosimea. Echipamentul care proiecteaza lumina laser este suficient de voluminos ca sa-i impiedice pe producatori sa creeze display-uri cu laser suple. Oricum, nu vor avea niciodata grosimea vechilor televizoare cu tub catodic, care acum ne pare uriasa.